Tehnologia Dual Cell a televizoarelor HiSense

Ce conteaza atunci cand cumperi un televizor in afara de pret? In mare rezolutia, culoarea, contrastul, rata de refresh si diagonala.

Pana acum OLED-ul a fost perceput ca fiind tehnologia de varf pentru a livra rezolutii inalte (4K Ultra HD & 8K) sau pentru ca ar avea cel mai mare contrast. Chiar daca este mai mult un mit urban. Televizoarele 8K sau QLED-urile nu se bazeaza pe OLED si totusi exceleaza si pe unele modele chiar intreg OLED-urile atat pe parte de rezolutie cat si pe contrast. Iar contrastul, ca diferenta intre luminozitatea maxima si “intunecimea” maxima se poate atinge nu doar prin negrul cel mai negru ci si printr-o luminozitate crescuta.

Se pare ca a mai aparut un challenger al OLED-ului, cel putin la nivel declarativ, de la un producator chinez care nu a excelat pana acum in industria de televizoare si care si-a facut intrarea pe scena granzilor cumparand anumite operatiuni si patente de la Sharp. Vorbim de catre producatorul chinez Hisense.

Anul trecut Hisense a lansat televizorul sau Dual Cell U9E bazat pe tehnologia LED, televizor ce s-a laudat ca poate obtine o luminozitate de varf, ca acopera intreaga paleta de culoare si are toate capabilitatile HDR ale OLED-ului. Insa ce stim despre aceasta tehnologie Dual Cell Display?

O parere personala TV Hisense Dual Cell

Sunt oarecum circumspect avand in vedere strategia inselatoare de marketing a celor de la Hisense care si-au denumit led-urile drept ULED-uri iar acum aceleasi LED-uri din serie superioara le denumesc Dual Cell dupa NanoCell-ul celor de la LG. Probabil ca va urma si MicronLED dupa micro-ledurile Samsung si o serie chinezeasca Somy si Filips … Dar hai sa vedem ce pot televizoarele Hisense Dual Cell si cum se compara cu restul televizoarelor din piata.

Ce sunt Dual Cell-urile?

Dual Cell-urile (OLCD) sunt LCD-LED-uri. LCD-LED este o tehnologie nu chiar noua, aparuta in urma cu 20 de ani in industria de televizoare. Astazi majoritatea televizoarelor au acest tip de ecran tinand cont ca pretul este destul de mic si tehnologia este matura. Dual Cell-urile Hisense incearca sa revitalizeze si sa adauge ceva nou acestei tehnologii.

Astfel ca Hisense a venit cu ideea de a produce ecranele televizoarelor sale LED cu un LED suplimentar, o folie de celule LED care ajuta la focusarea si imbunatatirea fiecarui pixel de pe ecran. Acest dimming cell functioneaza exact ca in cazul in care aveti doua perdele la fereastra dvs si nu vreti sa treaca lumina sau doua perdele cu scop de lupa atunci cand doriti sa o focusati si sa o intensificati.

Ce sunt ecranele Dual Cell Hisense
Ce sunt ecranele Dual Cell Hisense. Sursa Foto.

Dezavantajul principal al televizoarelor Hisense Dual Cell este acela ca ecranul nu mai poate fi la fel de subtire precum ne-a obisnuit piata. Cele doua paneluri din sticla au o grosime mai mare decat standardul cu care ne-am obisnuit. Astfel, cel mai subtire Dual Cell din sticla are de 3-4 ori mai mare (13 milimetri) grosimea unui display de tip OLED (ce poate ajunge la 2,57 milimetri). Ceea ce evident pune presiune pe design dar si pe costuri.

Solutia vine tot de la HiSense si consta in productia de ecrane din plastic si nu din sticla ca la televizoarele LCD LED traditionale. Astfel, LED-ul se apropie de OLED ca si performante, grosimea display-ului scade iar pretul de fabricatie devine mai mic.

Nu doar televizoarele pot beneficia de tehnologia Dual Cell. Exista o cerere mare si din industria auto pentru panelurile OLCD si practic oriunde este necesar un contrast puternic, un pret mai mic iar grosimea nu aduce neaparat plus valoare sensibila.

In final, televizoarele HiSense le gasiti in Romania la Altex si Badabum.

Scris de : Reviewer

Distribuie acest articol pe

Trimite comentariul