În majoritatea televizoarelor TV moderne, fie ele LCD-LED, QLED, OLED sau minileduri și indiferent de rezoluție, Full HD, 4K sau 8K, găsim la capitolul de conectivitate o mențiune care nu spune mare lucru: slot CI+ inclus. Ce este interfața CI+ la televizoarele Smart?
De regulă când alegem un televizor 4K ne uităm la diagonală, preț, review-uri și specificațiile importante. Ne punem problema mai târziu dacă avem toate mufele, sloturile, cablurile și accesoriile necesare pentru a experimenta o calitate audio video îmbunătățită.
Ce înseamnă CI+ la un televizor?
CI+ (Common Interface Plus) este o interfață de hardware care permite utilizatorilor să conecteze module externe de decriptare a semnalului TV la televizoarele lor. Aceste module pot fi utilizate pentru a decripta semnalele de televiziune criptate care sunt transmise prin intermediul cablului sau prin satelit și pentru a permite utilizatorilor să acceseze programele TV premium sau canalele care necesită o abonare suplimentară.
CI+ este diferit față de CI?
Da! CI+ este o evoluție a interfaței CI (Common Interface), care a fost introdusă pentru prima dată în anii 1990 pentru a permite conectarea de module de criptare la televizoarele din Europa. CI+ a fost introdus mai târziu pentru a îmbunătăți funcționalitatea și siguranța sistemului de criptare prin intermediul unei conexiuni mai sigure și a unui protocol de comunicare mai avansat.
CI+ sau CI Plus reprezintă însă același lucru, fiind sinonime, diferind doar modul de scriere în diversele specificații ale televizoarelor smart.
La ce ajută CI+?
Dacă sunteți în rețeaua DIGI, de exemplu, și veți dori un abonament suplimentar tematic, o extraopțiune precum: HBO Max Pack, Cinemax, Film Now sau acces la programele ce emit nativ în 4K, veți primi un card CI+ pe care trebuie să îl montați în slotul CI+ al televizorului dvs. Astfel, semnalul primit digital de televizorul dvs. nu va mai returna mesaj “post criptat” ci vă veți bucura de canale TV suplimentare, ce-i drept contra cost.
CI+ este utilizat în prezent în multe țări din Europa și din alte părți ale lumii pentru a permite utilizatorilor să acceseze programele TV premium prin intermediul televizoarelor lor. Majoritatea televizoarelor moderne vin echipate cu un slot CI+ și pot fi utilizate cu module CI+ pentru a decripta semnalele de televiziune criptate.
CI+ Ready: există adaptoare CI+?
Da, desigur și sunt necesare acelor televizoare care nu prezintă acest slot încorporat, din fabrică. Modelele mai ieftine (sau mai vechi) de televizoare smart, pentru a fi mai competitive din punct de vedere al prețului, nu au fost accesorizate cu un slot CI+, dar sunt marcate drept CI+ Ready, ceea ce înseamnă că permit atașarea unei interfețe, dar achiziționate separat.
Deși nu am vedea sensul achiziționării unui adaptor CI+ separat, având în vedere că recomandăm să faceți un upgrade al televizorului, pentru cei interesați, vă recomandăm să verificați compatibilitatea adaptorului cu televizorul dvs înainte de achiziție. Mai multe adaptoare CI+ veți găsi aici.
decembrie 18, 2024
Înainte de montarea unui card CI+, manualul televizorului indică efectuarea operației de CĂUTARE și MEMORARE a canalelor/posturilor TV.
Abia apoi să se introducă CARDUL și să se aștepte (cu televizorul pornit) să treacă 30-60 minute.
Păi atunci care-i rolul Cardului dacă posturile au fost căutate și memorate fără ca el (cardul!) să fie montat în televizor??!!
MULȚUMESC (dacă îmi răspundeți)!
decembrie 24, 2024
Cautarea programelor se face indiferent de card. Cardul CI decodeaza programul pe care in mod normal , desi gasit la frecventa corecta, nu il veti putea urmari.