Cumperi un televizor de la Altex? Mai gandeste-te … ai sanse mari de teapa

Cumperi un televizor de la Altex? Mai gandeste-te … sa nu iei „teapa” se pare ca se inmultesc din ce in ce mai mult povestile horror cu privire la garantia produselor vandute de catre Altex. 

Daca ai ajuns sa citesti acest articol, atunci cu siguranta ai o problema cu magazinul Altex. Ai cumparat un produs, s-a stricat sau a venit stricat, doresti sa il returnezi in service sau sa iti recuperezi banii, ai cautat tot felul de numere de telefon, de adrese de mail pentru ca la adresele de pe site sau la numarul afisat nu iti raspunde nimeni de saptamani bune, sau raspunsurile nu sunt in forma pe care o asteptai, forma mentionata in certificatul de garantie sau in legile comerciale romanesti.

Poate ca ti se va rezolva problema, sau poate ca nu, insa este bine de stiut ca nu esti in aceasi situatie, iar altii au gasit modalitatea prin care sa recupereze pagubele create de acel magazin online despre care netul vuieste cu privire la neseriozitatea si nesimtirea crasa de care dau dovada fata de clientii lor. Iar daca esti pe cale sa ajungi intr-o asemenea situatie si nu iti dai inca seama, parerea noastra este sa alegi un partener comercial mai serios, pentru ca daca vei cumpara ceva de la Altex atunci inseamna ca ei iti vor deveni partenerii tai pentru o perioada de minim un an, perioada garantiei. Si este bine sa sti de pe acum daca merita sa te doara capul.

Un client din Constanta a achiziţionat un televizor LED din magazinul Altex. După fix o săptămână, televizorul a început să-i facă probleme, aşa că a decis să-l returneze, după ce a văzut că există posibilitatea aceasta pe site-ul companiei, în cadrul campaniei „Retur în 31 de zile”. Ajuns în magazin şi explicându-i angajatului Altex problema cu care se confruntă, acesta din urmă a ridicat din umeri, sfătuindu-l să meargă la service, cu garanţia. „I-am explicat că doresc înlocuirea produsului, întrucât am cumpărat un produs nou şi nu unul reparat. Angajatul mi-a spus că aceasta este politica firmei”, a povestit clientul. Clientul nemulţumit i-a „amintit” angajatului campania cu care Altex se laudă pe site, însă nici aşa nu a fost destul de convingător. „Produsul nu trebuie să fie folosit ca să poată fi înlocuit”, i-a replicat angajatul. Numai că, acesta nu cunoştea exact toate informaţiile referitoare la această campanie. „Produsele returnate trebuie să fie funcţionale în parametrii normali şi să fie însoţite de certificatul de garanţie în original, documentul fiscal de achiziţie, în original. Produsele returnate nu trebuie să aibă urme de folosinţă, uzură, mătuire, deteriorări mecanice şi trebuie să aiba ambalajul original, nu trebuie să fi suferit nici un fel de intervenţie în service. Produsele care nu se află in ambalajul original sau fară accesoriile originale nu sunt acceptate la retur. Lipsa sau deteriorarea etichetelor, marcajelor, de pe produse sau ambalaje atrag refuzul de returnare al produselor”, se arată în înştiinţarea de pe site. Ştiind că îndeplineşte criteriile solicitate, clientul a insistat să-i fie schimbat televizor, însă angajatul o ţinea pe a lui: „Mergeţi la service, îl aveţi în garanţie. Nu putem să vi-l înlocuim”. Nici şeful de magazin, contactat telefonic de al său subordonat, la cererea clientului, nu a avut o atitudine pozitivă, aplicând şi acesta aceeaşi placă. Un happy end totusi. În cele din urmă, după zeci de minute de insistenţe şi nervi întinşi la maxim, responsabilul magazinului a acceptat înlocuirea produsului, însă nu pentru că aşa era normal şi legal, conform aşa zisei campanii, ci pentru a evita, probabil, un adevărat scandal.

 

Surprizele neplacute Altex

Ce oferta speciala de pachet surpriza vine la achizitionarea unui produs de la altex? O super oferta, vei avea parte de intamplari pe care le vei putea povesti prietenilor, OPC-ului si la cel putin 5 angajati Altex. Vei descoperi ca Altex are un sistem de descurajare a celor ce isi cer drepturile in calitate de clienti si vor face tot ceea ce le sta in putinta sa renunti. Ignorarea reclamatiilor, minciunile interpretative ale legii si conditiilor de garantie si retur proprii Altex, tragerea de timp, achitarea unor taxe, solicitarea intocmirii de cereri suplimentare pentru a expira timpul necesar returului sau al garantiei. De ce? Pentru ca tu esti mic si ei sunt mari (hoti), pentru ca ei au timp iar tu nu, pentru ca ei te pot ignora cat timp este problema ta in timp ce tu nu iti poti ignora problema sau prostia ca ai ajuns sa cumperi de la ei.

 

Garantia Altex? Zero Barat!

Cum se deruleaza ostilitatile in cazul in care ai cumparat ceva de la Altex si observi ca produsul nu functioneaza? Pe de o parte te tin in sah luni de zile, produsul tau facand naveta de la service la tine, si, chiar daca produsul se repara apoi iar se strica, cei de la Altex inlocuiesc produsul conform legii la Sfantu` Asteapta. Pe de alta parte, daca te-ai saturat de acest ping-pong pe timpul si banii tai, daca doresti sa iti recuperezi banii platiti, produsul achizitionat nedand niciun semn ca ar putea fi reparat vreodata, ei bine din nou surpriza, Altex se comporta cu banii tai ca si cand ar fi ultimii lor bani de paine. Cu un customer care execrabil, cu o echipa de vanzari reprofilati probabili din vanzatori la semafor sau de agenti imobiliari, Altex nu se absolva niciodata de obligatiile ce le revin in calitate de vanzatori sau distribuitori de produse.

Intrebare retorica: Oare au vreun contract mai special cu distribuitorii si importatorii? Un pret mai mic dar sa nu revina cu produse in garantie care inseamna un cost pentru importator? Alta explicatie nu gasesc cu privire la betele in roate pe care le pun angajatii Altex atunci cand doresti sa beneficiezi de garantie, inlocuirea unui produs sau primirea banilor inapoi. Ca doar nu ei repara respectivele produse sa se lege aiurea la cap … Or avea target pe tepe?!

Nu ma intelegeti gresit, nu scriu asta datorita vreunui produs la care personal sa nu primesc inapoi banii platiti, nu ca nu s-a intamplat insa erau obiecte de mica valoare pentru care returul, transportul si timpul pierdut conteaza mai putin decat sa cumpar un alt sau acelasi produs in alta parte, ci pur si simplu pentru ca sunt persoane ale caror nume conteaza in online-ul romanesc si ale caror povesti cu siguranta nu pot fi puse la indoiala.

Vreti sa stiti cum o clienta nu a reusit decat dupa cateva luni abia aa reusit sa isi recupereze banii pe un laptop HP cumparat de la Altex? Vedeti istorisirea preluata de pe blogul Simonei Tache.

Acelasi gen de problema a fost relatata de catre Adi Hadean in momentul in care si-a achizitionat o camera fotografica: Altex ma ia de fraier. Cel mai simplu este sa evitam sa mai cumparam online de la Altex si media galaxy deoarece suportul lor in caz de vreo problema de garantie este aproape zero, astepti pana la 15 zile doar sa-ti raspunda la o sesizare si apoi poate chiar sterge aceea sesizare si te indruma sa faci alta. Apoi trec iar 15 zile, vine o alta persoana care iti va explica ca el nu stie despre ce este vorba, nu este vina lui, intelege cum te simti, te va ajuta si te va indruma sa … faci o alta sesizare. Insa vei ajunge invariabil in aceasi situatie, in care nu iti vei primi nici banii inapoi, nici produsul reparat, vei mai plati din buzunarul tau returul (!), iar timpul il vei pierde sa discuti cu tot soiul de menejari si suporti care „vor sa te ajute” sa uiti ca ei iti vor ramane datori. Garantie Altex: Nu vor sa inlocuiasca produsul (forumul Softpedia).

O tanara din Dej este nemultumita de magazinul Altex din oras dupa ce a achizitionat un telefon la oferta, cu o garantie de 24 de luni. Dupa o perioada telefonul a inceput sa aiba problema, iar in final s-a oprit si nu a mai putut fi folosit. Dejeanca l-a returnat la Altex, cu tot cu garantie, de unde a fost trimis in service. De acolo a fost sunata dupa cateva zile ca reparatia costa 230 de lei, iar ca garantia a fost anulata. Acum, aceasta considera ca a luat teapa, iar dupa ce s-a informat a descoperit pe internet ca exista numeroase astfel de cazuri. Cazul prezentat pe larg, aici: S-a ales cu o paguba dupa ce a cumparat un telefon de la Altex.

 

Altex, cel mai mic pret? Poate la inceput…

Crezi ca daca vei cumpara de la Altex, vei avea parte de cel mai mic pret? Pe langa faptul ca „Daca gasesti undeva mai ieftin platim 2x diferenta” este o bataie de joc datorita conditiilor cumulative pe care ar trebui sa le indeplinesti si tu, si altex si terte magazine, nu baga mana in foc ca daca vei cumpara de Altex vei face o alegere buna la un pret bun.

Poate ca uneori au preturi mai bune ca alte magazine disponibile pentru tine, insa merita deranjul cat timp poti cumpara de la alte 20 de magazine online cu care nu vei intampina probleme pe parte de garantie? Chiar trebuie sa fi pus in situatia in care sa fi luat drept un client prost care nu stie sa utilizeze produsele lor si invariabil iti vor spune ca daca ei nu considera ca este defect nu este defect sau ca respectivul produs nu este acoperit de garantie pentru ca este un mouse, sau, in cazul unui televizor ca i-a crapat placa pentru ca cine stie ce priza, blu-ray sau cablu ai folosit (fara a iti aduce dovezi in acest sens)? Vezi aici Garantii Altex si restituirea/schimbarea produsului, inca o modalitate de a te convinge ca nu meriti sa isi respecte contractul pentru ca te considera prea prost.

(Vei) Plati(m) de doua ori diferenta …

Aiurea … chiar credeti ca cei de la Altex isi vor respecta reclama mincinoasa si vor plati de doua ori diferenta? Daca sunteti naivi, atunci va explic cum puteti castiga 600 de RON. Televizorul LED Smart Panasonic, 126 cm, TX-50DX730E, 4K Ultra HD are astazi 28.01 un pret la eMAG de 3899 RON, in timp ce la Altex este mai scump, si nu cu putin … la 4199 RON. 4199-3899=300 x 2=600 RON. Print screen doveditor mai jos.

mai ieftin la eMAG

Televizorul LED Smart Panasonic, 126 cm, TX-50DX730E, 4K Ultra HD la 3899 lei pret eMAG

Televizorul LED Smart Panasonic, 126 cm, TX-50DX730E, 4K Ultra HD la 3899 lei pret eMAG

mai scump la Altex

Televizorul LED Smart Panasonic, 126 cm, TX-50DX730E, 4K Ultra HD la 3899 lei pret Altex

Televizorul LED Smart Panasonic, 126 cm, TX-50DX730E, 4K Ultra HD la 3899 lei pret Altex

Continuam cu alte probleme Altex

Inca o patanie cu Altex, preluata de pe avocat.net: Am achizitionat in februarie 2015 o plita Whirpool din sticla pe gaz. Pe 26 iunie 2015 in timp ce functiona am auzit o bubuitura puternica. Am venit la bucatarie si surpriza: sticla sparta (ca parbrizul masinii). Am inceput sa sun la service, sa trimit mail la ei si la Altex. Plita era in garantie la producator 2 ani si pentru inca 2 mai platisem eu extragarantie. Dupa 4 zile vine un individ de la service. Face poze si imi spune: „va contactam noi”. Si la revedere. Stau, astept si iar incep sa sun. Imi spun cei de la service ca ei au facut tot ce trebuia facut si ca asteapta decizia de la Whirpool. Insist explicand ca e vorba de zona de gatit, ca am un copil mic pentru care trebuie sa gatesc. Degeaba. Incerc sa iau legatura cu sefii la de la Whirpool Romania. Aici alta dandana: au la contact 2 nr de tel si un mail. Fictive. Nimeni nu raspunde! Sute de telefoane. Cui?? Probabil am sunat la un tel dat pe silent. Trimit mail la Altex: „problema dvs va fi rezolvata in cel mai scurt timp” . Astept si gatesc la vecini sau cumpar mancare de la restaurant. Merg la OPC, fac sesizare. Iar astept si iar nu gatesc. Azi e 23 iulie. La prima ora merg la magazinul 1 Altex din Tg Jiu. Ma trimit la magazinul 2. Acolo seful lipseste. Astept mai mult de o ora. Plec asigurata ca ma vor suna. Si ma suna la 20 min sa imi spuna ca imi repara plita contra cost pentru ca explozia a fost atentie: „accident provocat”. Infuriata explodez eu. Seful de magazin imi tranteste cu telefonul in nas dupa ce retoric imi spune: „indrazniti sa ridicati tonul la mine sau mi se pare”???? Oameni buni, am auzit multe pana acum dar sa te joci cu gazul si sa-ti provoci singur un „accident” la o plita, sa iti risti propria viata si a copilului tau si sa-ti dai foc la casa mi se pare SINUCIDERE. Astia te acuza ca esti sinucigas pentru ca ei iti dau un produs PROST. Acum astept raspunsul de la OPC dupa care trebuie sa ma interesez ce tip de actiune se face in instanta pt speta asta. Daca stie cineva, va rog sa lasati un mesaj. Multumesc!

Conform legii dar si conform propriilor conditii comerciale Altex, in cazul returului sunt obligati sa iti dea banii inapoi. Surpriza, iti vor da doar o parte din bani in cazul in care produsul este la reducere sau te vor obliga sa achiti diferenta pentru un produs mai scump, evident care nu este la reducere . Detalii aici: Teapa Media Galaxy sau cum inteleg unii sa se poarte cu clientii lor . Merita mentionat ca Media Galaxy este al doilea brand al celor de la Altex, au acelasi actionariat, au oferte comune, fac parte din acelasi grup.

 

Altex si reclama mincinoasa

Doresti sa cumperi un aparat de aer conditionat cu montare gratuita sau (mai rau) platita, cu angajamentul de a fi montat in 72 de ore conform reclamelor Altex ce insotesc aceste produse pe tot timpul verii? Ei bine, veti gasi aici – Teapa cu instalarea de la Altex | Ziar de Cluj si aici Altex isi bate joc de clienti. Ce a patit un ploiestean – povestile urate a doi clienti care au avut de asteptat o luna de zile, in conditiile in care Altex se absolva de responsabilitate, iar firmele de buzunar ce presteaza acest serviciu in favoarea Altex aproape ca nu exista. Situatia credem ca este generalizata, aceasta problema s-a intamplat in Cluj, Iasi, Ploiesti si Bucuresti. O simpla cautare pe google va va demonstra acest lucru.

Pentru reclama mincinoasa au fost amendati de ANPC, urmarea unei sesizari facute de observatorul de Prahova. Detalii aici: Altex amendat de OPC pentru reclama mincinoasa. Si, conform persoanei care a sesizat reclama mincinoasa a fost chiar foarte usor, dovada trimisa la OPC cu privire la reducerea mincinoasa afisata, un mic control si evident o amenda contraventionala (veti regasi acolo decizia de sanctiune inclusiv motivele, intr-un document semnat si stampilat de Oficiul pentru Protectia Consumatorului).

 

Teapa Altex e mai mare „pe firma”

UPDATE: Va transmitem mesajul standardizat transmis de catre magazinul Altex celor care doresc restituirea banilor sau inlocuirea produsului si au cumparat respectivul produs „pe firma”.

„Cererea de returnare produse a fost refuzata pe motivul: Va multumim pentru mesaj. Referitor la solicitarea dumneavoastra, va informam ca am analizat cererea dvs de retur produse insa, din pacate produsul nu poate fi inlocuit deoarece achizitia a fost facuta pe persoana juridica. Conform dispozitiilor OG 34/2014 – privind protectia consumatorilor la incheierea şi executarea contractelor la distanţă, prevederile acesteia se aplica doar persoanelor fizice. Va multumim pentru intelegere.”

Exprima-ti si tu parerea daca ai intampinat probleme cu Magazinul Altex sau Media Galaxy, pe forumul Computer Games in threadul: Altex, cei mai jegosi din Romania. Sau, trimite-ne un mesaj cu intamplarea ta si o vom publica in acest post.

Scris de : Reviewer

Distribuie acest articol pe

Trimite comentariul