Aplicatiile Televizoarelor Smart Samsung sunt acum cele mai sigure cu GAIA

Samsung a anunțat GAIA, o soluție de securitate puternică, pe trei straturi, pentru toate Smart TV-urile cu sistem de operare Tizen din gama Samsung Smart TV 2016. Aceasta va oferi utilizatorilor un grad ridicat de securitate pentru întregul ecosistem Smart TV, inclusiv pentru servicii şi componentele de software și de hardware.

Aplicatiile Televizoarelor Smart Samsung sunt acum cele mai sigure cu GAIA

Aplicatiile Televizoarelor Smart Samsung sunt acum cele mai sigure cu GAIA

“Protejarea informațiilor personale ale utilizatorilor este extrem de importantă pentru Samsung, atât din punctul de vedere al valorilor companiei, dar și din punctul de vedere a ceea ce este necesar pentru creșterea și succesul ecosistemului IoT”, spune Hyun Suk Kim, Președinte Visual Display Business, Samsung Electronics. “GAIA este o soluție de securitate care va oferi clienților Samsung securitate și liniște pentru viitor.”

Compania Samsung a fost criticată de multe ori în trecut din cauza faptului că televizoarele inteligente pot înregistra discuțiile purtate de utilizatori în preajma TV-urilor, dar și pentru că inserau reclame peste orice fel de conținut afișat.

GAIA protejează datele personale ale utilizatorilor în trei moduri diferite, functionand atat ca un antivirus TV, firewall TV dar si drept aplicatie de criptare a datelor inregistrate de televizorul dvs. inteligent. În primul rând, prin Secure Zone – o barieră virtuală care creează un spațiu sigur și securizează operațiunile de bază, iar Secure Keypad/Number Pad este un mecanism virtual de introducere a datelor, disponibil pe televizor și folosit pentru a proteja informații personale de pe cărțile de credit sau parole. În al doilea rând, GAIA criptează datele importante transmise între televizor și alte servere pentru servicii IoT. Sistemul încorporat anti-malware detectează și blochează orice program neautorizat care ar putea fi folosit pentru hacking sau pentru a opera schimbări în elementele cheie ale sistemului de operare a Smart TV-ului. În al treilea rând, nivelul de securitate al componentelor hardware a fost îmbunătățit. Prin împărțirea sistemului de operare Tizen în două zone – una principală şi una cu necesităţi de securizare speciale, securitatea datelor de pe fiecare partiție este asigurată separat. Totodată, cheia pentru verificarea informațiilor personale este inclusă pe cip-ul hardware.

Samsung preconizează că 2016 este anul în care televizorul devine centrul de comandă pentru dispozitivele IoT (Internet of Things) din casă. Televizoarele Samsung Smart TV din gama 2016 sunt echipate cu soluția de securitate GAIA și funcționează ca hub pentru tehnologia IoT, fiind chiar ele centrul de comandă al casei inteligente.

Scris de : Reviewer

Distribuie acest articol pe